Cum ne vor conduce europenii?
de Moise Guran
Din această săptămână vorbim cu toţii deschis despre Statele Unite ale Europei. După ce Sarkozy şi Merkel au căzut de acord că este nevoie de un guvern european, Traian Băsescu a povestit viziunea sa privind cedarea unei părţi din suveranitatea naţională către o conducere colectivă europeană.
Dacă îi întrebi pe români dacă ar vrea să îi conducă nemţii foarte probabil cei mai mulţi vor răspunde că da. Dar prea puţini înţeleg cu adevărat cam ce ar însemna asta. Să avem salariile ca în Germania este, fără doar şi poate, primul gând care îţi poate trece prin cap… Dar nu, salariul nu ţi-l dă Germania, nu ţi-l dă nici măcar România, ţi-l dă patronul la care lucrezi, ţi-l dă fabrica, ţi-l dă în final produsul pe care îl faci. Dacă eşti angajat la Dacia, pe bune, obiectiv, câte şanse îţi dai chiar tu să ai un salariu comparativ cu cel care lucrează la Mercedes sau BMW? Nu prea multe, nu-i aşa? Atunci cum poţi înţelege mai bine acest concept ultim de Europă Unită într-o federaţie de tipul celei a statelor nord-americane?
Ceea ce nemţii şi francezii vor în final nu este ca tu românul care faci Logane să ai salariul colegului de la Stuttgart sau de la Munchen ci să ai doar şansa de a putea câştiga cât ei. Pentru asta liderii Europei vor mai întâi de toate să plăteşti ca ei, să ai cam aceleaşi taxe cu ei, aceleaşi preţuri şi acelaşi număr de zile lucrătoare. Îţi vor oferi în schimb moneda lor, aşa cum au făcut cu grecii şi, o dată cu euro îţi vor împărtăşi credibilitatea lor în faţa lumii financiare şi posibilitatea de a te finanţa la costurile lor. Cam aceasta este unitatea europeană ce lipseşte în prezent şi care a şi permis atacarea zonei euro din interior. Statele Unite ale Europei înseamnă în primul rând o uniformizare fiscală, deci o unitate în primul rând în taxe şi impozite.
Dacă tu românule vei putea apoi să munceşti ca neamţul, dacă vei şti să îţi alegi lideri cumpătaţi şi serioşi care să te ducă pe un drum corect atunci vei avea dreptul şi libertatea de a ajunge într-o zi, probabil după zeci de ani de muncă, la salariul şi bunăstarea concetăţeanului tău european căruia astăzi îi spunem german. Ce zici? Mai vrei Unitate Europeană?