Ce-am învăţat din această criză…
de Moise Guran
De ieri până azi a crescut PIB-ul şi am ieşit din recesiune. În caz că nu aţi simţit nimic în acest sens, staţi liniştiţi, nu este vina dumneavoastră. Produsul Intern Brut este o sumă, iar creşterea sa reprezintă doar o medie. La fel ca în bancul cu capul de locuitor care face şi drege, pe medie ne merge mai bine, chiar dacă noi românii trăim într-o ţară a extremelor unde clasa medie nici nu prea există.
Puţini ştiu că anunţul de azi al statisticii nu se referă însă la momentul 13 mai ci la 1 octombrie 2010. Dacă România a ieşit din recesiune după două trimestre consecutive de creştere înseamnă că a ieşit astă toamnă, nu acum.
Acum faceţi repede o retrospectivă a ultimilor şase luni şi întrebaţi-vă din nou cum aţi trăit fiecare dintre dvs ieşirea din recesiune. Tot n-aţi simţit nimic? Ei bine, cineva trebuie să fi simţit. În România sunt peste trei milioane de oameni care lucrează în domeniul privat. Mai mult de jumătate dintre firmele din România lucrează în industrie şi în servicii şi aceste domenii au intrat pe creştere de mai bine de un an. Patronii lor au făcut profit, au dat salarii şi au făcut angajări. Poate că nu au mai făcut majorări de salarii cum făceau înainte de criză, dar nici nu au mai dat oameni afară cum au dădeau în timpul ei.
Mulţi spun că nu s-a terminat nici o criză. Da, prin mall-uri nu s-a terminat. Comerţul în general merge mai rău, dar asta pentru că lumea şi-a schimbat mentalitatea. Nici în construcţii şi imobiliare nu s-a terminat. Asta pentru că oamenii nu mai dau pe un apartament din Drumul Taberei cât ar fi dat pe unul din Montparnasse. Probabil în lunile şi anii următori şi aceste domenii îşi vor relua creşterea. Dar altfel. Criza ne-a schimbat. Abia acum putem pricepe ce este normal şi ce nu este, cât ne permitem şi cât valorăm fiecare.
Această criză economică ne-a vindecat de o criză de aroganţă.