Matrix frate!
de Ionuț Văcaru
Dacă ai cont pe Facebook și Google și ești posesorul unui iPhone, ești un om mort. La următoarea ilegalitate, oricât de mică ar fi ea, trupele speciale care l-au omorât pe bin Laden vor veni te vor băga într-o dubă și dus vei fi. Sau cel puțin asta lasă de înțeles știrile pe care le tot văd de vreo săptămână încoace.
Cea mai recentă dintre ele este declarația lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, care spune că Facebook este cea mai teribilă mașinăriede spionaj inventată vreodată. Matrix frate! În România, țara stenogramelor, mai șochează pe cineva această dezvăluire bombă? Desigur, știu că toate informațiile pe care le public pe Facebook pot ajunge pe mâna serviciilor secrete dacă acestea chiar își doresc. Însă cu ce îi ajută pe cei de la CIA faptul că mie îmi plac filmele Star Wars, că am o poză cu un bol de mici în față și că îmi petrec vacanțele la Băile Herculane? Aș fi îngrijorat doar dacă aș avea o fotografie în care țin două găleți de uraniu în mână în biroul lui Ahmadinejad. Dar probabil că dacă aș avea o asemenea poză nu aș posta-o pe Internet. Pe bin Laden nu l-au prins cu ajutorul rețelelor de socializare, ci cu ajutorul unei rețele de turnători și spioni adevărați, care se ocupă de interceptări adevărate și nu de răscolit internetul în căutare de teroriști pe Facebook și hi5.
Mai periculoase mi se par serviciile de geolocație de la Google sau Apple. În ultimele două săptămâni ambele companii au fost acuzate de autorități că, printr-un sistem asemănător cu GPS-ul, au folosit acele servicii pentru a urmări pas cu pas locul în care se află utilizatorul de internet mobil. Un deliciu pentru publicitari, care pot trimite reclame în funcție de locație. Cu serviciul ăsta probabil că mai poți să fraierești un terorist suficient de neatent cât să se plimbe în jurul unor obiective strategice cu un serviciu de geolocație activat. Însă ca să poți să urmărești teroristul trebuie să îi cunoști identitatea.
De fapt totul se rezumă la identitatea celor urmăriți. Capacitățile de a urmări activitățile și obiceiurule unui om sunt nelimitate. Pe lângă Google, Facebook și telefonul mobil inteligent, ne mai pot urmări atât marii operatorii de cablu, care știu la ce posturi TV ne uităm și pe unde navigăm pe internet, cât și regia de transport în comun, care știe pe unde mergem când validăm acel card. Și să nu uităm de clasicul telefon, fie el fix sau mobil care poate fi ascultat oricând. Însă suntem vreo 20 de milioane de oameni în România și ne apropiem galopand de 7 miliarde de oameni pe întreg globul. Oricât de multe modalități de interceptare ar exista, trierea unei cantități atât de mari de informații personale (de cele mai multre ori banale) blochează întreg sistemul de spionaj tehnologic. Dacă „fratele cel mare” este cu ochii pe noi nu vede decât o masă de oameni aproape imposibil de diferențiat.
Și până la urmă este o chestiune de nuanță. Cu toții am vrea ca informațiile confidențiale din mediul virtual să rămână confidențiale până la capăt. Însă, chiar și dacă acele informații personale ajung pe mâna unor servicii secrete, nu e chiar o violare a intimității în condițiile în care informațiile sunt procesate fie de un calculator, fie de un funcționar (sau agent secret) care nu te cunoaște și care până a doua zi îți uită numele dacă nu deranjezi cu nimic ordinea socială.
Dar omenirea începe să fie din ce în ce mai obsedată de posibilitatea unei filosofii de tip Matrix, în care fiecare dintre noi e un soi de diodă sau triodă, într-un mecanism uriaş ce ne supraveghează şi ne controlează perfect.
