Strategia fiscală pe trei ani
de Moise Guran
Guvernul a făcut planul fiscal pentru următorii trei ani şi dacă acesta nu surprinde prin cine ştie ce măsuri revoluţionare, are cel puţin meritul de a fi coerent şi ceva mai realist decât eram obişnuiţi pentru perioadele electorale.
Nici TVA-ul nici Cota Unică nu vor scădea în următorii trei ani ci doar contribuţiile sociale vor fi reduse cu două procente. Cam la asta se rezumă schimbările fiscale în viziunea guvernului Boc. Părerea mea e că la TVA puteau să mai lucreze. TVA diferenţiat pe alimente ar fi fost un mare pas înainte pentru producţie în primul rând, nu neapărat pentru consum.
Nici scăderea de 2% a CAS nu este suficientă. Actualii guvernanţi speră ca prin această reducere să rezolve problema evaziunii fiscale din domeniul muncii. Ei bine în acest domeni al muncii, costurile cu angajatul ar trebui de fapt să scadă undeva la 30%, de la 80% cât sunt acum, ca să poţi spera, de exemplu, că nu se va face evaziune legală, nu ilegală. Evaziunea legală este cea în care, cu ajutorul legii, plăteşti mai puţini bani. De exemplu, angajaţii care au salarii mai mari, undeva la 2.500-3.000 de lei pe lună îşi fac firmă. La firmă plăteşti 16% impozit pe profit şi 16% impozit pe dividende. Deci până când condtibuţiile cu angajaţii nu vor ajunge undeva la 30% sau 32% nu se va rezolva nimic.
Pe partea de cheltuieli, actualul guvern intenţionează o balansare dinspre partea de salarii spre cea de investiţii, cu accent pe anul electoral 2012 când guvernul are de gând să bage cel mai probabil în infrastructură cam 10 miliarde de euro, de aproape două ori mai mult decât anul acesta. Documentul are rigiditatea specifică unei planificări de tip FMI şi foarte probabil ea a fost scrisă pentru ochii celor de la FMI. La fel ca mai toate strategiile fiscale de pe perioada de criză cam ăsta este singurul ei merit. Canalizarea cheltuielilor statului către investiţii poate fi o cale de urmat. E foarte adevărat, asta nu rezolvă problemele de structură ale administraţiei publice din România, lasă o poartă largă pentru şpăgile de partid, dar cel puţin mai angrenează o parte a economiei într-o mişcare foarte absentă în ultimii trei ani.
Strategia fiscală a guvernului Boc merge însă dincolo de 2012, adică dincolo de mandatul acestuia şi foarte probabil ea se va transforma în program politic. Ar fi fost de dorit o strategie fiscală la care să subscrie toate forţele politice tocmai pentru a fi siguri că bună, rea, ea va fi continuată şi dincolo de 2014.
