Leul creşte cu binecuvântarea BNR

de Moise Guran

Cursul euro-leu se apropie cu paşi repezi de 4,10. E 4,13, l-am văzut chiar şi la 4,12 şi de acum este clar că fără o intervenţie împotriva leului a Băncii Naţionale, scăderea nu prea are cum să se oprească. De la începutul anului euro a pierdut 15 bani în nici trei luni, iar dacă faci un calcul simplu dar în acelaşi timp absurd, vezi că în acest ritm până la finalul anului euro ar trebui să ajungă pe la 3 lei, cam cum era în anul de pomină 2007. Mulţi s-au lăsat atunci păcăliţi de evoluţia falnică a leului, au făcut credite în euro iar acum, le plătesc la un curs mult mai mare. Aprecierea fără frâne a leului a fost una dintre greşelile pe care Isărescu le-a recunoscut la viaţa lui şi pe care a promis să nu le mai repete.

Atunci, în 2007, Banca Naţională a României a cumpărat vreo trei miliarde de euro doar pentru a opri aprecierea leului. Acum în 2011, problema lui Isărescu este că deja Banca Naţională stă pe o grămadă de euro pe care nu ştie cum să îi mai transfere în economie, iar dacă mai cumpără, guvernatorul îşi complică viaţa şi mai mult. Dinspre ministerul de finanţe tot vin euro, zilele astea mai intră 1,3 miliarde de de la Comisia Europeană şi toată lumea se aşteaptă ca BNR să îi vândă şi să ducă şi mai jos cursul de schimb. Numai că Isărescu mai are o opţiune pe care lumea financiară nu o prea ia în calcul.

În loc să vândă euro, BNR poate emite lei. Astfel ar umple băncile de lichidităţi iar de la un moment dat în colo acestea ar putea începe să mai şi cumpere euro. Desigur această soluţie nu garantează frânarea avântului pe care l-a luat leul, şi probabil tot va fi nevoie de o intervenţie a BNR. În plus, inflaţia este încă destul de mare şi manualele de economie nu recomandă în astfel de situaţii o inundaţie de lei.Ca de multe ori în ultimii ani, Isărescu are de făcut un soi de truc financiar, pe care cei de la BNR îl numesc politică monetară neortodoxă.

UPDATE

Interesante opinii. Totuşi să nu uităm câteva detalii.

– predictibilitatea cursului este esentială pentru toată lumea. Din păcate şi pentru speculatori. Dacă piaţa începe să creadă cu adevărat în scăderea euro pe termen lung, atunci exportatorii ştiu să îşi facă altfel contractele, companiile de servicii îşi pot face o politică corectă de tarife, economia în general este mai puţin încurcată. Tocmai de aceea consider că leul trebuie să se aprecieze într-un pas credibil

– efectele eventual negative asupra exporturilor au efect pe termen scurt. Firmele de export îşi marchează pierderea imediată din curs iar apoi se repoziţionează. Nu uitaţi că de regulă câştigul exportatorului român vine din diferenţa de salarii faţa de vest. Spun „eventual” negative pentru că cele mai multe exporturi sunt dependente de importuri tehnologice, iar la astea firma exportatoare are de câştigat din ieftinirea euro.

– aprecierea leului pe termen lung este singura modalitate sănătoasă de reducere a decalajului de „viaţă bună” între România şi UE. Creşterea salariilor în actualul context ar produce inflaţie. Aprecierea leului creşte de facto salariile în lei.

– În opinia mea, cel mai bun scenariu este cel în care euro pierde cam 10% pe an, dar important este ca mişcarea să fie lină, fără întoarceri şi tensiuni. Din păcate e nevoie de cel puţin doi ani pentru ca lumea să creadă în această mişcare, iar speculatorii ar fi destul de plictisiţi (nefericiţi). Poate ar fi timpul ca trezorierii băncilor de la noi să înveţe să facă profit şi pe 100 de pips.