UDMR şi Codul Muncii fac noul guvern
de Moise Guran
UDMR şi-a schimbat conducerea iar de acum schimbarea premierului intră în linie dreaptă. Ca de obicei, Traian Băsescu joacă dublu, băgându-i pe gât lui Emil Boc asumarea răspunderii pe Codul Muncii. Va urma apoi o moţiune de cenzură, moţiune la care ne vom şi lămuri cu cine joacă noul UDMR. Foarte probabil va juca în continuare cu Puterea, căci demiterea Guvernului nu se poate face fără voturile UDMR, iar Kelemen face parte din actualul guvern. Ar fi ca un vot împotriva noului preşedinte UDMR, votat de ai lui la Oradea cu o majoritate covârşitoare.
Oricum, noul UDMR este un instrument bun în mâna lui Traian Băsescu împotriva nucleului dur din PDL. Acest instrument nu este perfect căci, în mod tradiţional, UDMR va juca în actuala coaliţie doar atâta timp cât va avea perspectiva puterii. Deocamdată o are Băsescu iar cei de UDMR vor juca cu el împotriva PDL dacă va fi cazul.
Trebuie să recunoaştem, instrumentul perfect pentru Băsescu ar fi demiterea guvernului prin moţiune, căci preşedintele are “serviciul” nominalizării unui nou premier. Cum pentru PDL acest scenariu ar fi un dezastru de imagine, probabil Băsescu le va transmite în zilele următoare semnale de îngrijorare în legătură cu moţiunea, tocmai pentru a-i frăgezi puţin şi pentru a obţine promisiunea demisiei lui Boc, în cazul în care totuşi moţiunea pică iar Codul este adoptat.
Partea cu adevărat frumoasă este că dacă noul Cod va intra în vigoare prin asumarea răspunderii iar apoi premierul Emil Boc va demisiona, el va juca pentru a N-a oară rolul de kamikaze. Este încă un minus al Constituţiei ăsta – asumarea răspunderii de către cineva care rămâne la scurtă vreme fără răspunderi.