În căutarea lui Marco Polo
de Moise Guran
Elena Udrea a proclamat sfârşitul crizei în domeniul turismului românesc. Având în vedere faptul că de Paşte toate pensiunile din România vor dubla tarifele, Elena Udrea are dreptate – pensiunile au deja cereri de rezervări şi asta arată apetitul românului de a mai fugi de acasă, după doi ani în care s-a abţinut cât a putut. Din punctul de vedere al turistului român criza se apropie de final.
Însă exact aceleaşi fapte ne arată că spre deosebire de turitul român, turismul românesc abia reintră în criza lui obişnuită –criza de oferte.
Într-un plan ambiţios şi extrem de costisitor Elena Udrea şi-a propus să dubleze numărul turiştilor străini până în 2015.
Strategia pe care vrea să o adopte se referă acum la o promovare intensă a României pe internet unde vor fi disponibile toate informaţiile necesare turiştilor. Pentru pagina de net şi promovarea propriu-zisă în primă fază, adică până în 2013, Elena Udrea va cheltui peste 70 de milioane de euro, iar până în 2015 încă 46 de milioane de euro. Sunt sume uriaşe, chiar şi împărţite pe cinci ani, cu mai mare greutate pe perioada în care doamna Udrea este sigură pe postul domniei sale de la minister. Cât despre turişti, dacă ne luăm după ce spune ministrul, în patru ani la noi în ţară ar trebui să primim cam 2,5 milioane de turişti străini.
Problema la care nimeni nu are un răspuns este şi dacă Elena Udrea reuşeşte ce o să facem cu atâţia turişti străni? Să îi ţinem blocaţi în maşină pe DN1? Să le rupem maşinile prin Carpaţii occidentali?
Adică, bine, bine, băgăm în promovare pe internet o căruţă de bani, ca să-l găsim pe turistul Marco Polo, cum excelent remarca un blogger specializat, dar dacă îl găsim şi el chiar vine în România vom fi pregătiţi cu infrastructura?
Sau ar fi mai bine să sperăm că va veni exact ca celebrul călător medieval călare pe catâri.