Scumpiri masive la medicamente
de Moise Guran
Nu există bocet mai dramatic în România decât cel al companiilor farmaceutice. În toate declaraţiile publice, reprezentanţii acestora spun că nu mai suportă regimul preţurilor reglementate la medicamente din România, că statul nu decontează reţete, că spitalele n-au bani şi că ele, companiile producătoare au mai multe dureri de cap decât românul rămas fără bani de antinevralgic.
Anul trecut însuşi fondul monetar internaţional a intervenit în sprijinul lor cu un lobby puternic pe lângă guvernul României pentru plata datoriilor cei drept de sute de milioane de euro, către producătorii de medicamente.
Însă la final, când au tras linie, companiile farmaceutice au constatat că anul trecut au avut în România vânzări în creştere cu aproape 20%, în ciuda faptului că românii s-au străduit să-şi raţionalizeze calmantele iar spitalele au tăiat cu barda tratamentele administrate. Senzaţionalul an 2010 pentru profiturile companiilor farmaceutice a venit dintr-un singur sens – scumpirea medicamentelor. Această scumpire a fost cam de trei ori mai mare decât cea consemnată de statistica oficială, iar românii au scos în plus vreo 20 de milioane de euro numai pentru medicamentele fără reţetă, cumpărate de la farmacie. Nu, n-au luat mai multe pastile ci mai puţine dar le-au plătit mai scump. Dar adevăratul perdant este statul român care fiind datro vândut a fost nevoit să accepte o creştere substanţială a preţurilor medicamentelor acordate pe reţetă, cele mai multe dintre ele fiind compensate. Aproape 200 de milioane de euro s-au scurs suplimentar în acest fel către producătorii de medicamente şi acesta este doar unul dintre preţurile crizei de bani pe care guvernul le-a plătit pentru că nu a fost în stare să se administreze mai bine.