Mobilul tău vorbeşte limbi străine?
de Ionuţ Văcaru
După un anunţ mai mult sau mai puţin oficial la începutul anului trecut şi după o prezentare mai mult sau mai puţin reuşită în noiembrie, Google şi-a lansat în sfârşit serviciului de traducere în timp real a vocii. Da, e vorba de acea aplicaţie prin care tu vorbeşti în engleză la telefon, iar o doamnă robot cu o voce electronică plictisită traduce imediat în spaniolă ceea ce ai spus. Am dat exemplu aceste două limbi pentru că deocamdată sunt singurele disponibile. La fel cum deocmadată acest serviciu poate fi folosit doar pentru posesorii de telefoane mobile şi tablete cu Google Android.
Deci dacă ai toate astea şi ştii engleză, te poţi suna cu fete din Argentina. Nu disperaţi, pentru că aceasta versiune a serviciului de traducere în timp real este de abia la început. Cu timpul numărul limbilor traduse va creşte şi o să poţi vorbi la telefon şi cu Shakira în româneşte dacă la asta visezi. Numai că, serios acum, ce haz ar avea să-ţi răspundă Shakira cu o voce metalică, feminină poate dar impersonală? Dacă vroiai asta n-ai decât să te conversezi cu roboţii de la companiile de utilităţi.
Totuşi, dacă aveai de gând să înveţi o limbă străină sigur vei renunţa. Ce sens ar mai avea? Doar ca să râdă de tine tânăra generaţie, cum că eşti prăfuit şi nu accepţi saltul tehnologic? Google va fi translatorul tuturor. Da, acelaşi Google care te-a scăpat de calvarul de a avea cultură generală, de a ţine minte de exemplu că Vârful Moldoveanu are o înălţime de 2544 de metri, că Napoleon n-a murit în bătalia de la Waterloo, dar stai, cine mama dracu e Napoleon ăsta, că îmi sună cunoscut… Ah, o băutură alcoolică, îmbuteliată pe vapor desigur.
P.S.
Am decis să renunţăm la trimiterile în SF, pentru că eu şi Moise ne contrazicem în privinţa paternităţii ideii de traducere universală. Care oricum e depăşită chiar şi în SF. Dacă eu ţin cu Peştele Babel din Ghidul Autostopistului Intergalactic, iar Moise cu Translatorul Universal din Star Trek, în mai recentul Stargate toţi locuitorii de pe toate planetele vorbesc fără nici o jenă şi fără nici un translator limba engleză.