Isărescu, eroul de la Stalingrad
Isărescu a dat ieri câteva semnale puternice, mitraliate ca la Stalingrad. A fost mai întâi Bloomberg cu menţionarea clară a intervalului 4,1 – 4,3 lei pentru un euro, apoi, la TVR, a vorbit despre inflaţie, spunând că scenariul (care nu e unul optimist, deci e realist) ar fi cel de scădere sub 4% până la finalul anului.Şi deşi pe Bloomberg s-a referit la dobânzi când a folosit sintagma “rezistăm ca la Stalingrad”, am o bănuială că o dată ajunsă inflaţia sub 6%, adica (zice tot Isărescu, de data asta la TVR) în următoarele luni, BNR abia aşteaptă să mai dea în dobânda de referinţă.
Obiectivul cheie (dar un obiectiv nenumit pentru că teoretic el este doar o pârghie şi nu un scop în sine) ar fi scăderea dobânzilor reale la lei, aflate acum la 7% (Robor) şi la 9,5% în vitrinele băncilor. De ce este acest obiectiv cheie? Pentru că Isărescu nu se poate baza pe intrări de bani din afară şi este nemulţumit de faptul că băncile româneşti stau cu fundul pe grămezi de bani (aprox. 200 mil euro exces permanent de lei) dar nu ştiu sau nu vor să acorde credite pentru investiţii.
Acum să luăm lucrurile invers, încercând să pliem situaţia de facto peste declaraţiile lui Isărescu. În acest moment inflaţia este de 8% iar componenta ei psihologică se simte tot mai puternic. Buticarului din România i-a scăzut volumul, i-a crescut TVA-ul, deci i-au crescut costurile, şi mai resimte şi o puternică presiune de creştere a salariilor. El nu a avut timp să uite vremurile în care astfel de probleme se rezolvau într-un singur mod, prin creştea preţului. Acum vrea să scumpească dar se teme de faliment şi aşteaptă cu nerăbdare un pretext, un context, ceva orice. Cazul benzinarilor este elocvent (nu vă lăsaţi păcăliţi de termenul buticar utilizat mai sus, toţi judecă la fel, chiar dacă unii sunt mai mari decât alţii).
Isărescu ştie asta, simte această presiune pe preţuri. Acesta e motivul pentru care a ieşit cu mitraliera verbală ieri. Pentru el războiul a început şi acel 4% inflaţie rostit la TVR este doar un cartuş. O spune sigur pe el, ca şi cum obiectivul ar fi fost deja atins, dar face asta numai pentru a-şi intimida adversarul. Obiectivul este încă departe, iar lupta nu va fi uşoară.
Numai că Isărescu nu este naiv şi întotdeauna are şi un cartuş de back-up. Când a zis îmi place cursul de schimb între 4,1 şi 4,3, ştia probabil că piaţa valutară va lua imediat 4,1 drept target şi că acesta va fi atins imediat, în decurs de câteva săptămâni probabil. Ok, şi după aceea ce faci? Că nu e suficient să ai în februarie 4,1 şi să-ţi creacă apoi înapoi spre 4,3, dacă vrei să ai inflaţia sub 4% la sfârşitul anului.
Cursul de schimb este în România cea mai puternică ancoră psihologică pentru preţuri. Aşa că, bănuiala mea este că Isărescu o va folosi cinic, fiind mai puţin fericit, chipurile, în momentul în care euro va intra sub 4,1. Ceea ce contează este să întărească oamenilor credinţa că leul se va aprecia, sau măcar că e stabil. Altfel nu are nici o şansă cu inflaţia şi deci nici cu dobânzile mici şi, deci nici cu creditarea economiei. Sunt tendinţe pe care le-am intuit şi le-am prezentat aici la începutul acestui an, dar e o bătălie pe termen lung. După declaraţia de ieri cu Stalingradul, convingerea mea este că vom asista anul acesta şi la tăieri de dobânzi şi la o scădere a euro faţă de leu.