România s-a supărat ca prostu pe sat
de Moise Guran
Urmăresc dar cu dezinteres concursul hai să ne integrăm în spaţiul Schengen, ca să mai bifăm o chestie, în lipsă de alte chestii. Care va să zică neamţu şi franţuzu, vorbiţi între ei se-nţelege, au dat o scrisoare în care au zis că România e naşpa şi că nu poţi adică să treci tu român din Austria în Germania sau din Belgia în Franţa, decât dacă ai arătat buletinul când ai intrat în Ungaria. So what? Nu pricep? De unde atâta ambiţie pe noi. A ieşit aseară Băsescu la televizor (eu l-am ascultat la radio) şi a ţipat la ăia doi: DISCRIMINARE! Cum eu nu ştiam ce conţinea scrisoarea am zis mă, să vezi că iar ne-au făcut ăia ţigani. Când colo, ei au decis să ţină cont de faptul că e corupţia mare şi să nu ne primească în Schengen, deşi pentru Shengen nu-ţi trebuie, teoretic decât sistem deştept de supraveghere a frontierelor de la EADS. Aham! mi-am zis eu. Deci asta era discriminarea! Cum ar veni, dacă vede poliţistul de frontieră pe infraroşu (de la EADS) cum intră reţeaua Alquaida în UE, dar după aia cade la pace cu ăia contra unei şpăgi modice (întotdeauna şpaga e modică, fiindcă toţi care o dau cred că se putea şi mai rău), rezultă deci că neamţu şi francezu ne-au discriminat.
Nu, nenică! I-am păcălit de prea multe ori pe ăştia de la UE. Le-am furat căciula de le-au îngheţat creierii de ciudă că au avut încredere în noi, iar acum tot noi ţipăm băăă! pe cine faceţi voi ţigani!?
Problema asta cu corupţia din România trebuie rezolvată. Merităm să ne facă cei din UE orice. Pe mine mama m-a învăţat să plec capu în pământ când sunt vinovat, nu să ţip din toţi bojogii că sunt alţii de vină.
Să zicem aşadar mersi her, danke musiu, că ne penalizaţi pe o problemă absolut neimportantă cum e intrarea în spaţiul Schengen. Şi să căscăm bine ochii, căci cât de curâd ne vor arde şi la bani, dacă nu rezolvăm problema corupţiei.