O şpagă vremelnică, o autostradă pentru istorie

de Moise Guran

Nici nu mai ştii cum să o dai cu autostrăzile din România. Ieri CNADR a scos la licitaţie un tronson de 27 de kilometri între Lugoj şi Deva. Valoarea estimativă 260 mil. Euro. Asta înseamnă aproape 10 milioane de euro pe kilometru! Prima dată am crezut că în preţ sunt prinse şi exproprierile. Chiar şi aşa, tot era un preţ uriaş. Apoi am presupus că Autostrada va tăia drept prin Apuseni. Nici această ipoteză nu s-a dovedit adevărată. Atunci poate îmi explică şi mie cineva de ce Dumnezeu costă de zece ori mai mult o autostradă de la Deva la Lugoj, decât a costat centura Lugojului în regim de autostradă. Văd în caietul de sarcini un scor de 70% pentru proiect şi de 30% pentru preţ. Cum ar veni, preţul nici nu prea contează. Atunci de ce mama naibii nu o facem în parteneriat public-privat? Şi de ce statul mai dă această indicaţie de preţ, 260 de milioane de euro?

Dacă citeşti şi restul condiţiilor parcă începi să înţelegi de ce nu s-a făcut nimic până acum…

Pentru a participa la licitaţie, investitorii interesaţi trebuie să fi avut în ultimii trei ani o cifră medie de afaceri de minimum 850 milioane de lei. Parcă mai vii de acasă… Pur şi simplu nişte băieţi nu aveau portofoliu până în 2008. Ei au fost capitalizaţi cu lucrări de stat pentru a câştiga proiectele de autostradă din următorii doi ani. Mă întreb ce loc ocupă borduriada în tot acest aranjament.

Mă oftic la gândul că nu putem mişca nimic în ţara asta fără o şpagă consistentă. În acelaşi timp am început să am dubii în legătură cu demersurile noastre de a critica hoţia. Adică, dacă fără ea nu se poate, parcă aş prefera totuşi să se facă autostrada. E o opţiune cretină, ştiu, dar m-am săturat de genul acesta de dezbateri care ne imobilizează pur şi simplu în istorie. Vedeţi dvs. Istoriei îi pasă prea puţin de şpăgi, ciubucuri şi alte lucruri care ne reţin nouă actualitatea. Ceea ce contează e ceea ce rămâne. Şi dacă până acum n-a rămas nimic tot nu putem trage concluzia că nu s-au făcut şpăgi.

UPDATE

În această dimineaţă CNADR a mai scos la licitaţie două tronsoane din autostrada Timisoara-Lugoj si patru tronsoane din Orăştie-Sibiu. Cele două tronsoane din Timisoara-Lugoj au o lungime de 35 kilometri şi un preţ mediu de 5,8 milioane de euro pe kilometru, fără TVA. Pentru Orastie-Sibiu, in lungime de 82 de kilometri, preţul mediu este de 8,3 milioane de euro pe kilometru.

Măcar au înţeles faptul că făcute pe bucăţi mai mici, autostrăzile dau de lucru mai multor oameni. Pe bune, cine se mai uită la preţ 🙂

UPDATE 2

Ok, hai sa ne lamurim.
In regim de autostrada este un termen folosit in comunicarea oficiala. Dracu stie ce inseamna.
În poza alaturată aveţi o autostrada din Romania ce nu există pe nici o harta. Este drumul de la Chitila la Bâldana, din judeţul Dâmboviţa. După capul meu acesta este un drum expres. Imi amintesc faptul că pe vremea lui Orban/Berceanu a existat o discuţie dacă să facem autostrăzi sau drumuri express. Au ajuns la concluzie că din pdv al costurilor cam tot aia e. Sincer, eu m-as multumi si cu atât.