BIZIDAY PE EUROPAFM
Mda, n-am stat degeaba. Aşa cum va spuneam cu ceva timp in urmă, negociem mai multe formate de radio şi televiziune. Ora de Business a fost doar primul. De azi la EuropaFM a debutat Biziday, o pastilă de un minut şi jumătate, difuzată la orele 16.30 şi la 7.30 a doua zi. În esenţă este un editorial, realizat de Moise într-un format de radio. Mai avem şi alte planuri, atât în radio cât şi în tv, dar nu ne grăbim căci ne temem să nu ne supraîncălzim. Faza următoare vine în ianuarie 2011, după ce vom mai mări şi noi echipa Biziday. Că deja muncim de ne rupem oasele.
O să avem in curand inregistrarea audio pe site, pana atunci vom posta scriptul primei pastile Biziday de la Europa FM, ca să aveţi voi ce comenta.
DOLARUL, UN FEL DE MĂTASEA BROAŞTEI
de Moise Guran
Mătasea broaştei este o plantă verde, enervantă ce se înmulţeşte rapid prin diviziune celulară, acoperind dominator suprafaţa unui lac.
Dolarul american este o monedă verde, dar extrem de simpatică, ce pare a se înmulţi mai repede decât mătasea broaştei, fără ca asta să îi afecteze în vreun fel valoarea.
Săptămâna trecută America, o ţară ce nu mai pare a ţine cont deloc de regulile acceptate ale acestei planete, şi-a tocat dolarul cu barda, înmulţindu-l pentru a mia oară prin retipărire. Banca Centrală americană a umplut cu hârtii verzi conturile oricui a creditat dea lungul timpului trezoreria americană. Oriunde altundeva în lume acest mod de lucru ar fi reprezentat o adevărată crimă împotriva economiei, numai în Statele Unite nu.
Să nu credeţi că americanii erau cumva în foame de bani. Nici vorbă! Pur şi simplu tipărirea de bani a rămas cam ultima măsură de stimulare economică pe care autorităţile americane o mai pot face.
Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în România, în Europa, în Japonia sau oriunde în lume, cursul de schimb ar fi sărit în aer. Credeţi că e valabilă şi în America această regulă elementară a economiei de piaţă? Aşş, nici vorbă. La americani ştirea de primă pagină astăzi este că marketurile se pregătesc pentru vânzări explozive de sărbători, angajând batalioane de vânzători. Lor nu le pasă câţi dolari se tipăresc pentru că în mintea lor dolarul este nu o banală hârtie verde ce nu mai are demult acoperire, ci un soi de valoare universală precum aurul, argintul sau diamantele.
Însă diferenţa dintre aur de exemplu şi mătasea broaştei stă exact în faptul că rezervele de aur ale planetei sunt limitate, în vreme ce enervantele alge verzi se pot înmulţi doar atât cât le permite balta. Mai devreme sau mai târziu, broasca însăşi se încurcă în aţoasele alge, iar balta se sufocă sub expansiunea lor lipsită de sens şi de valoare. În ziua în care restul planetei nu va mai sesiza diferenţa dintre dolari şi mătasea broaştei, pe americani îi aşteaptă probabil aceeaşi soartă cu cea a broaştei.