Să ne ferim de români
Dacă aveţi cumva drumuri cu trenul prin sudul Franţei s-ar putea să aveţi neplăcuta experienţă de a găsi un afiş de acest gen. Scrie acolo.
„În ultimele săptămâni, românii au produs îngrijorare. Au fost constatate numeroase furturi de bagaje. Vă cerem să fiţi mult mai atenţi. Toate faptele românilor trebuie semnalate către autorităţi.”
Este un anunţ oficial sub marca societăţii franceze de căi ferate, recunoscut de autorităţile franceze ca fiind autentic, afişat în mai multe trenuri din regiunea Toulouse.
Stau şi mă gândesc cum reacţionezi tu ca român dacă te nimereşti într-un astfel de tren. Eu cred că m-aş speria, adică m-aş uita cu băgare de seamă în jur să văd dacă ceilalţi s-au prins că sunt român. Poate raportează autorităţilor că m-am dus în mod suspect de mai multe ori la toaletă.
Cel mai probabil aş încerca să mă dau drept rus. Că ei dacă ne aud zicând DA, asta zic – uite un rus. Sau mai bine italian că sună limba mai apropiat aşa. Sau mai bine neamţ, că de nemţi le e cam frică francezilor. Ştiu limba română n-are nici în clin nici în mânecă cu limba germană dar eu am o mare admiraţie pentru Beckenbauer şi de la o vârstă aşa mi se pare că devin de la an la an tot mai bălai.
Acuma nu mi-e foarte clar dacă francezii au vrut să scrie pe afişele astea că românii au produs îngrijorare, dar am o idee.
Ce-ar fi să pună şi CFR-ul astfel de afişe, că tot românii fură bagaje şi din trenurile româneşti. Bine-bine o să ziceţi, dar cum ne mai dăm seama care sunt românii şi care sunt românii. Păi nu ne mai dăm seama că e confuzie totală, cum de altfel e acum şi în Franţa.
Pentru că m-am născut la Severin şi n-am în comun cu Germania câte aş vrea, trebuie să fiu sincer şi să recunosc că nu voi putea trece drept neamţ adevărat. Aşa că propunerea mea pentru rezolvarea acestei confuzii pan europene este să pună toată lumea în toate trenurile acest afiş, căci da, românii sunt periculoşi şi trebuie raportaţi autorităţilor, dar eu, din ce în ce mai blond, aş dori să mă numesc nneamţ cu doi nn şi să pot călători liniştit fără ruşinea unei naţii mult prea tolerante cu confuzia propriei sale identităţi.
Ce rost are să îi acuzăm pe francezi de xenofobie? I-am mai acuzat şi când ne-au numit echipa naţională o bandă de ţigani. Dar e vina lor pentru aceste confuzii? Mă îndoiesc.