Comisionul naşte profesionişti

de Miki Fințescu

PROLOGUE
Mi-aduc aminte de câte ori am auzit faptul că românii se transformă în nişte clienţi tare pretenţioşi. Că de acum ştiu ce vor şi cască ochii înainte să cumpere. Că se interesează de produs dar şi de variantele concurente. Moooamă, îmi ziceam, stai să vezi că scap de toţi buticarii cu ecuson de Ferrari. Că … eu am problema asta. Cu vânzătorii. Care nu sunt acelaşi lucru cu oamenii de vânzări. Există o diferenţă fină între cele două nouţiuni. Diferenţa dintre secretară şi Assistent Manager, dacă vreţi. Diferenţa dintre omul care ia produsul de pe raft şi îi bate codul pe casă şi omul care ştie totul despre produsul de pe raft şi te convinge să îl cumperi chiar dacă nu ai bani pentru el. Sunt locuri în care accepţi vânzătorii, însă locuri în care te ofensează faptul că nu există un om de vânzări.

CHAPTER ONE
Ferrari Store, Calea Victoriei. În vitrină – scaun de maşină pentru copii. Eram în căutare. Deci intru. Nu că aş avea toată gama Ferrari şi îmi lipsea scaunul pentru copii. Pur şi simplu ştiam că produsul pe care îl caut eu nu are preţ de Ferrari ci de VW Golf. Şi vroiam să văd de ce. Aveam certitudinea că oamenii ăia vor şti să îmi explice în detaliu caracteristicile produsului. Doar e Ferrari, ce dracu…
Când deschid uşa se aude chirăitul nervos al unui motor Ferrari. Moooamă, zic din nou, lăsaţi arta vânzărilor să vină la mine!
– Bună ziua, am văzut un scaun de maşină în vitrină..
– Da, îl avem chiar aici.
– Nu. Asta e o scoică. E pentru 0-9 kg. Cel din vitrină este pentru 0-18
kilograme.
-Da, sigur. Mai avem unul aici.
– Nu. Ăsta e pentru 9-25 de kilograme. Eu, cu riscul de a mă repeta, îl
caut pe cel pentru 0-18.
– …mai avem unul jos…
– Hai să încercăm, poate chiar îl găsim pe cel din vitrină.

Întâmplător, chiar era cel din vitrină.
– Ştiţi cum se foloseşte?
– Nu, dar vine cu carte de instrucţiuni.
– Pentru a primi cartea de instrucţiuni, trebuie să îl cumpăr. Pentru a-l cumpăra, trebuie să văd dacă îmi place cum funcţionează. Vedeţi paradoxul?

Zâmbea tâmp. Stătea la 2 metri depărtare de scaun, cu braţele încrucişate. Am ieşit. Moment marcat de acelaşi chirăit nervos de Ferrari. Degeaba. Acum mi se părea penibil. Aş fi preferat oricând un scrâşnet de Lambo.

CHAPTER TWO
Sensiblu. Drăguţă, caldă, pe ecuson scrie Consultant Cosmetice. Un nume care îţi inspiră competenţă.
– Căutaţi ceva?
– Da… O cremă ce corp pentru bebeluşi.

Cu un zâmbet profesionist şi atotcunoscător, mă duce la raftul pentru bebeluşi. Stai să vezi că îmi rezolvă fata toate dilemele. Şi încep să îi spun ce am luat, ce nu am luat, ce piele are bebeluşul, ce nu i-a priit, ce cred că i-ar prii.. M-am oprit doar când am văzut că zâmbetul profesionist s-a transformat într-o grimasă ştampilată pe faţa ei. Citea preocupată şi uşor speriată etichetele în timp ce vorbeam. Apoi mi-a pus în braţe trei creme. Toate trei pentru fundul copilului. Desigur fundul e o parte din corp, dar…

EPILOGUE
Acuma.. eu înţeleg că e greu să înveţi sute de produse. Dar nu ştiu cum să spun… nu îmi pasă! Pe ecuson scrie că mă poţi ajuta. Eşti plătit pentru a mă consilia. Eşti plătit prost? Oh, care e efectul şi care e cauza? Toţi vânzătorii vor salariu fix, pentru că salariul le garantează pâinea de zi cu zi. După aceea chiar nu mai au nici un motiv să înveţe ceva. Oamenii de vânzări sunt plătiţi cu comision. Ei ştiu sute de produse pentru că dacă nu ştiu nu vând, iar dacă nu vând nu mănâncă. Priveam comisionul ca pe un mod egoist al patronului de a nu-şi plăti oamenii decât dacă are pentru ce. Acum m-am răzgândit – comisionul îi face profesionişti.